Eurodeputatul Rareş Bogdan a anunţat, luni, că Pavel Popescu este propunerea PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Lucian Heiuş pentru cea de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Totodată, Ştefania Ferencz este propunerea PNL pentru a fi membru în Consiliul de Administraţie al Curţii de Conturi, a adăugat Bogdan. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului votează, marţi, numirile pentru aceste funcţii în cadrul ANCOM şi al Curţii de Conturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„PNL a propus şi votat reprezentanţii de la PNL în poziţiile de la ANCOM, de la Curtea de Conturi. Pentru ANCOM, fostul deputat Pavel Popescu este propunerea PNL, acceptată unanim, vicepreşedinte al prestigioasei Agenţii. De asemenea, domnia sa urmând să demisioneze din cadrul Parlamentului României şi de la conducerea filialei Sector 4”, a anunţat Rareş Bogdan, la finalul şedinţelor de luni ale BEX şi BPN al PNL de la Parlament.

El a adăugat că Lucian Heiuş este propunerea PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, iar membru în Consiliul de Administraţie al Curţii de Conturi este propusă Ştefania Ferencz.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

„Pentru Curtea de Conturi pentru poziţia de vicepreşedinte a fost votat domnul Lucian Heiuş. Este fostul şef al ANAF, secretar general al Ministerului Finanţelor în acest moment. Un om care a fost prefect, care a fost şef de ANAF, şef de Administraţie Financiară, cu o mare experienţă în domeniu. Credem că va face un lucru excepţional în următorii 9 ani la Curtea de Conturi. De asemenea, cealaltă poziţie de membru în Consiliu, doamna Ştefania Ferencz. Timp de 12 ani şefa de Cabinet a primarului Emil Boc, la Cluj. (...) Un om cu mare experienţă în administraţia centrală şi locală”, a completat Bogdan.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.