Suspendarea achiziţiei corvetelor este o decizie de neînţeles, declară la RFI vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, liberalul Ovidiu Raeţchi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi spune că a primit vestea acestei noi întârzieri în programul de modernizare a armatei „cu surprindere”. „Vorbim de o a doua amânare a acestui program dedicat corvetelor. Cei de la PSD au pus la îndoială procedura lăsată de vechiul Executiv, Guvernul Cioloş, pentru ca în a doua etapă toată procedura să fie gândită de ei”, a adăugat el.
 
În opinia vicepreşedintelui Comisiei de Apărare, „faptul că de această dată ei îşi pun la îndoială propria procedură asupra căreia au avut control total, în privinţa căreia au avut sprijin total din partea preşedintelui, din partea Opoziţiei (...), să vedem acum faptul că ajungem la al doilea blocaj, lucrul ăsta mi se pare de neînţeles şi de la un punct încolo te gândeşti dacă nu cumva e făcut deliberat, ca să lăsăm flancul dinspre Marea Neagră vulnerabil”.
 
Procedura de achiziţie a unor corvete ultramoderne a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale. E vorba de cumpărarea a patru nave în valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de euro.
 
MApN a sesizat Parchetul Militar, pentru că există „suspiciuni rezonabile” privind legalitatea procedurii de achiziţie a corvetelor. Ministerul menţionează într-un comunicat că sunt suspiciuni ce ar afecta „interesul naţional de securitate”.
 
În plus, există un proces la Curtea de Apel Constanţa, deschis de Şantierul Naval din acest oraş, şantier asociat cu francezii de la Navalgroup, prin care se cere anularea Hotărârii de Guvern prin care a fost iniţiată procedura respectivă de achiziţie.
 
La licitaţie s-au înscris trei companii: Damen din Olanda, Fincantieri din Italia şi Navalgroup din Franţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.