Partidul Social Democrat Constanţa a transmis miercuri că este alături de conducerea formaţiunii politice şi de preşedintele Marcel Ciolacu, menţionând că acuzele unor colegi de partid, preluate ad literam din atacurile lui Klaus Iohannis, încearcă să destabilizeze partidul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia judeţeană a PSD Constanţa a reacţionat, printr-un comunicat de presă, la “acuzele nefondate şi aberante” la adresa social-democraţilor în chestiunea proiectului de lege privind Ţinutul Secuiesc care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. 

“Suntem alături de conducerea Partidului Social Democrat şi a preşedintelui său, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Acuzele unor colegi de partid, preluate ad literam din atacurile preşedintelui Klaus Iohannis - adversar declarat şi neobosit al PSD - încearcă să destabilizeze partidul, într-un moment în care atenţia ar trebui să se îndrepte către problemele cu adevărat grave ale României”, se arată în comunicat.

Social-democraţii constănţeni se delimitează de atitudinea unor “aşa-zis colegi” care ar dori să speculeze în interes propriu dificultăţile cu care se confruntă ţara.

“Ne delimităm de atitudinea acestor aşa-zis colegi, care încearcă să speculeze în interes propriu, politic, dificultăţile cu care se confruntă ţara,  datorate crizei coronavirusului dar şi inconştienţei chiar a unui membru PNL, care a generat probleme suplimentare în derularea activităţii Parlamentului României, instituţie fundamentala a statului”, mai precizează PSD Constanţa.

Fostul lider PSD Viorica Dăncilă consideră că Marcel Ciolacu - unul dintre apropiaţii săi în perioada în care era premier - ori nu şi-a făcut treaba de preşedinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună ştiinţă în cazul legii privind Autonomia Ţinutului Secuiesc, care a fost adoptată tacit la Camera Deputaţilor, dar a fost respinsă miercuri în Senat, care e cameră decizională. Ea solicită demisia lui Ciolacu de la conducerea PSD ”pentru modul ruşinos în care a umilit românii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.