Primarul Timişoarei Dominic Fritz afirmă, după ce prelungirea carantinei pentru Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile nu a trecut la vot în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, că DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru localităţile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru cele cu primari PNL. ”Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, declară el, adăugând că deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze şi că nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Astăzi mi s-a cerut să votez, în acelaşi timp, pentru ridicarea carantinei din Moşniţa Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, şi să votez pentru continuarea carantinei în Dumbrăviţa, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată. Am cerut explicaţii pentru această propunere Direcţiei de Sănătate Publică, dar nu le-am obţinut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice. Astăzi DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru UATurile cu primari din USR PLUS şi PSD, şi a propus ridicarea carantinei pentru UATurile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, scrie primarul Timişoarei într-o postare pe Facebook.
Chiar documentul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moşniţa şi Ghiroda, menţionează expres că ridicarea carantinei va duce la creşterea ratei de infectare şi că, în scurt timp, localităţile vor intra din nou în carantină,susţine el, precizând că a refuzat să participe la această înscenare.
”M-am abţinut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică care ne duce la un şir nesfârşit de ieşiri şi intrări în carantină în UATuri diferite din jurul Timişoarei. Aşa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reuşit să încetinească ritmul de creştere. De ce să renunţăm la o măsură care producea efect? Sunt îngrijorat cum vom putea reduce rata de infectare în continuare fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană - măsuri pe care le putem lua doar în scenariul carantinei”, relatează Dominic Fritz.
El se declară conştient că poziţia sa pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară.
”Dar uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în ţară şi în judeţ, nu văd o altă ieşire responsabilă”, explică primarul Timişoarei.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş s-a reunit sâmbătă seara pentru a analiza propunerile DSP Timiş şi avizele emise de INSP privind prelungirea carantinei pentru localităţile Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pe o perioadă de 7 zile. Propunerile pentru prelungirea carantinei au picat la vot în şedinţa CJSU Timiş, neavând cele două treimi necesare adoptării şi fiind exprimate 20 voturi „pentru„, 9 abţineri şi 9 voturi „împotrivă”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Nica a afirmat că sâmbătă seara, în CJSU Timiş a fost eliminată măsura nedreaptă a carantinării Timişoarei şi a zonei periurbane. El a adăugat că simte „tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în creştere”.
La rândulsău, prefectul de Timiş Zoltan Nemeth a anunţat că, în şedinţa CJSU Timiş de sâmbătă seara, a votat pentru prelungirea măsurilor de carantinare în Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pe o perioadă de 7 zile, „având în vedere incidenţa şi propunerile DSP, cât şi situaţia faptică din spitale, deoarece considerentele instituirii măsurii de carantinare de acum 2 saptamani nu s-au schimbat”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.