Mihai Chirica va candida din partea PNL la primăria Iaşi, după ce edilul şi-a depus adeziunea la filiala ieşeană a liberalilor. Liderul filialei municipale PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, şi-a anunţat demisia din partid, după decizia Biroului Politic Judeţean privind candidatura primarului Mihai Chirica din partea liberalilor. Liderul USR Iaşi, deputatul Cosette Chichirău şi candidat la Primărie afirmă că înscrierea actualului primar al Iaşiului Mihai Chirica în PNL în perspectiva candidaturii pentru un nou mandat, este o eroare monumentală din partea liberalilor şi că în acest fel PSD va avea doi candidaţi la primăria Iaşi. Primarul Iaşiului Mihai Chirica afirmă că susţinerea candidaturii sale de către PNL îl onorează, dar îl şi motivează, adăugând că există ocazia unică la Iaşi de a colabora pe proiectele importante ale oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Cosette Chichirău (USR): Chirica la PNL este o eroare monumentală. Vor fi de fapt doi candidaţi PSD la primăria Iaşi
CITEȘTE ȘI Mihai Chirica, după anunţul liberalilor că-l susţin la Primăria Iaşi: Avem ocazia unică de a putea colabora pentru proiectele Iaşiului într-un mod coerent şi unitar
CITEȘTE ȘI Şeful filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea, şi-a dat demisia din partid: Prin aducerea lui Chirica, PNL se acoperă cu un strat gros de ruşine

Edilul Iaşiului Mihai Chirica va candida pentru un nou mandat la primărie, din partea liberalilor, decizia fiind luată sâmbătă seară în şedinţa Biroului Politic Judeţean PNL Iaşi. Chirica va primi postul de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, au mai decis liberalii.

Din cei 33 de membri ai BPJ, 28 au votat în favoarea candidaturii lui Chirica din partea PNL, doi liberali au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut.

Totodată, şefii organizaţiei judeţene PNL Iaşi le-au spus celor prezenţi la şedinţă că Mihai Chirica şi-a depus adeziunea la PNL, aceasta fiind acceptată de BPJ.

De asemenea, a fost convocat Comitetul Director Judeţean al PNL Iaşi, pentru 21 martie, când va fi validată intrarea lui Mihai Chirica în partid.

PNL Iaşi a mai stabilit sâmbătă ca liderul filialei judeţene, Costel Alexe, ministru al Mediului, Apelor şI Pădurilor să fie candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean.

Întrebat de jurnalişti, în urmă cu doi ani, la finalul unei reuniuni a PSD Iaşi în care s-a discutat excluderea sa din partid, dacă se gândeşte să se înscrie în PNL, Mihai Chirica a precizat că “dacă îşi schimbă PNL numele în PSD, atunci mai discutăm“.

Iniţial, Mihai Chirica a râs când a auzit întrebarea şi i-a spus jurnalistului: "Cred că aţi stat mult în zăpadă, mă iertaţi că spun lucrul ăsta. O întrebare mai interesantă aveţi?“

Ulterior, Mihai Chirica a completat: "Discutăm despre social-democraţie. Dacă îşi schimbă PNL numele în PSD, atunci mai discutăm“.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.