Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu (PSD) a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, în contextul amânării intrării în vigoare a pensiilor speciale ale primarilor, că nu se va întâmpla acest lucru nici anul viitor şi nici peste doi ani. ”Aş vrea să mă întorc la esenţa poporului român, care are un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie”, a spus primarul, arătând că ”nu a înţeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toţi cei care ne-au reprezentat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul din Galaţi a afirmat, despre pensiile aleşilor locali,  că nu vor fi introduse ”nici la anul, nici peste doi ani”. 

”Aş vrea să mă întorc la esenţa poporului român, care are un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie, dacă se poate. (..) Vă spune un pesedist de data asta, ne-am bucurat şi toată lumea a aplaudat când l-a văzut pe Băsescu: Mamă, i-au luat ăştia salariul! (..) Nu am înţeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toţi cei care, la un moment dat, mai bine sau mai puţin bine, pe o perioadă mai lungă sau mai puţin lungă de timp, ne-au reprezentat”, a spus Ionuţ Pucheanu. 

El a ţinut să precizeze că ”şi în afară, în Vest, acolo unde ne raportăm în permanenţă, există aceste pensii ( pensii speciale, nr).

”Trebuie să înţelegeţi, nimeni nu spune lucrul acesta, da, în afară există genul acesta de pensii”,  a mai afirmat primarului Galaţiului. 

La rândul lui, deputatul PNL Gheorghe Pecingină a spus că ”i se pare ipocrit să spună el acum că îşi doreşte şi amânarea pensiilor europarlamentarilor”. 

”Să fim realişti, nu vor fi anulate niciodată când am dori noi, şi sunt şi afară, numai că la noi în România, cum spunea şi colegul, trebuie să fim săraci şi proşti şi să acceptăm chestia asta. Că într-adevăr clasa politică e de o anumită factură, până la urmă e oglinda societăţii”, a comentat Pecingină. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.