Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, afirmă că societatea comercială RIAL SRL, care aparţine municipiului şi care administrează fondul imobiliar aflat în proprietatea oraşului, percepe chirii de mai puţin de 250 de lei lunar pentru sute de spaţii, multe dintre acestea fiind închiriate către ceea ce edilul numeşte ”clientela politică”. Primarul anunţă că, de la începutul mandatului său, a cerut preluarea patrimoniului municipiului la Primărie, pentru a putea aloca sumele necesare reparării unor imobile, însă reprezentanţii PNL din Consiliul Local Braşov se opun. În acest context, Coliban îi invită pe cetăţeni la dezbaterile din Consiliul Local, pentru a auzi care sunt argumentele pro şi contra preluării patrimoniului imobiliar de către autoritatea locală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Într-un mesaj postat, marţi, pe Facebook, Allen Coliban face referire la activitatea RIAL Braşov, societate comercială cu răspundere limitată care are ca obiect de activitate administrarea, vânzarea, repararea şi întreţinerea fondului imobiliar aflat în proprietatea municipiului Braşov. Edilul vorbeşte despre ”prăduiala la care a fost supus patrimoniul imobiliar al oraşului în ultimii 20 de ani”.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”Din 2019, de când a apărut noul Cod Administrativ, RIAL mai poate păstra doar 50% din chiriile pe care le încasează. La ora actuală, spaţii locative în administrarea RIAL sunt în jur de 1100, cu o medie a chiriilor de sub 500 de lei pe lună. Peste 900 de spaţii sunt închiriate cu sub 250 de lei pe lună. La finalul lui 2020 am devenit primar al braşovenilor.  În 2021, RIAL a făcut o reevaluare a imobilelor şi a propus o creştere a chiriilor, aprobată prin HCL. HCL-ul a fost atacat de Secretarul General al Prefecturii, chiriaşă RIAL (!)”, scrie edilul în mesajul de pe reţeaua de socializare.
 
Coliban explică faptul că, în contextul în care firma care administrează imobilele practică chirii foarte mici, din care poate păstra, potrivit legii, doar jumătate, restul mergând către Primărie, respectivele spaţii nu sunt reparate din lipsă de fonduri. 
 
”Din 250 de lei pe lună încasaţi de RIAL pentru o chirie, 50% (minimul legal) se duc la Primărie. RIAL este o societate comercială, nu lucrează pe subvenţie, iar din cei 125 de lei este imposibil să acopere şi cheltuielile cu administrarea acestor imobile, şi cu reparaţiile necesare. În ultimii 2 ani am propus în repetate rânduri Consiliului Local să recuperăm patrimoniul, în totalitate, în administrarea Municipiului. În felul acesta am putea aloca direct banii necesari reparaţiilor.  PNL blochează acest demers şi vor să îngroape RIAL. De ce? În primul rând pentru a ascunde prăduiala din ultimii 20 de ani, când mai bine de 2000 de imobile au fost înstrăinate pe 2 lei, multe dintre ele către clientela politică. Inclusiv acum, în multe dintre cele 900 de imobile cu chirii de sub 250 de lei pe lună, stau politicieni sau rubedenii de-ale lor (!) Singurul mod de a salva aceste imobile este prin preluarea lor la Primărie”, adaugă edilul. 
 
Allen Coliban anunţă că în şedinţa ordinară de luna aceasta a Consiliului Local va repune propunerea pe ordinea de zi proiectul prin care fondul imobiliar al oraşului să treacă în administrarea municipalităţii.  El îi invită pe cetăţeni să ia parte în număr cât mai mare la şedinţa în care va fi dezbătută propunerea. 
 
”Vă invit pe toţi cei interesaţi la şedinţă, unde vom dezbate toate argumentele pro şi contra. Doar aşa reacţionează majoritatea din Consiliul Local. Reacţionează atunci când cetăţenii înţeleg încâlceala din spate şi pun presiune.  Voi prezenta mai multe detalii şi situaţii similare, imobile istorice lăsate de 20 de ani să se degradeze şi să fie cumpărate pe 2 lei de şmecheri”, încheie primarul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.