Liderul organizaţiei municipale a PSD Constanţa şi primarul municipiului, Decebal Făgădău, spune că dezaprobă postarea prin care se acreditează ideea că huiduielile auzite luni seară pe Arena Naţională au vizat-o pe Simona Halep şi spune că performanţa sportivei nu trebuie "murdărită" de lupta politică internă şi că oamenii politici trebuie să o aplaude şi să-i mulţumească pentru modul în care reprezintă România. Edilul îi cere scuze Simonei Halep pentru acea postare. Mesajul a apărut pe paginile de Facebook ale mai multor organizaţii judeţene PSD, fiind şters astăzi de cele mai multe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mesajul a apărut marţi seară şi pe pagina de Facebook a organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Decebal Făgădău, spune că dezaprobă această postare şi se delimitează de ea.

"Dezaprob vehement această postare. Pe pagina de Facebook a PSD Constanţa, cea pe care organizaţia municipală o gestionează, nu s-a postat aşa ceva. Vreau să subliniez asta. Organizaţia Municipală este separată de Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa. În ce priveşte reţelele de socializare, de asemenea, paginile celor două organizaţii au moderatori diferiţi. Aseară, când am auzit despre ce e vorba, i-am cerut administratorului paginii de Facebook a Organizaţiei Judeţene să şteargă această postare. În cursul zilei de astăzi voi adresa scuzele mele Simonei, familiei şi echipei sale”, a scris Făgădău, miercuri, pe Facebook.

El consideră că performanţa Simonei Halep nu trebuie murdărită de lupta politică internă.

"Performanţa Simonei nu trebuie murdărită de lupta politică internă. Oamenii politici trebuie să se încline în faţa campioanei Simona Halep, să o aplaude şi îi mulţumească pentru modul în care reprezintă România. Aceleaşi aplauze se cuvin familiei şi echipei sale. În cursul zilei de astăzi am adresat scuzele mele”, a menţionat liderul organizaţiei municipale a PSD Constanţa", a declarat Făgădău pentru News.ro.

Mai multe filiale PSD printre care Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Giurgiu şi Mehedinţi au postat marţi seară pe paginile lor de Facebook filme sau colaje prin care acreditează ideea că huiduielile care au putut fi auzite luni seară pe Arena Naţională au vizat-o pe Simona Halep sau i-au stricat acesteia momentul de glorie. Miercuri, mesajele respective dispăruseră de pe paginile organizaţiilor, cu excepţia celei a PSD Constanţa.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.