Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 24 – 26 septembrie, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Adunarea va avea loc la New York, iar şeful statului va susţine un discurs şi va participa la Forumul Politic cu tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 24-26 septembrie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii”, a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că segmentul, cu care debutează fiecare sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, ”reprezintă cea mai amplă reuniune a şefilor de stat sau de guvern din cadrul sesiunii”.

Programul vizitei Preşedintelui României va cuprinde, printre altele, susţinerea discursului naţional în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU şi participarea la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.

”Summitul îşi propune analizarea progreselor înregistrate în atingerea Agendei 2030 şi a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals / SDGs). Va fi primul Summit ONU dedicat SDGs după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Tema dezbaterilor generale a celei de a 74-a sesiuni a Adunării Generale este ,,Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia calitativă, acţiune climatică şi incluziune”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.