Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, bugetul pentru perioada 2021 - 2027 fiind principalul subiect de discuţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis participă joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde şefii de stat sau de guvern din UE vor discuta despre bugetul pe termen lung, pentru perioada 2021-2027. 

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a afirmat în scrisoarea sa de invitaţie că a sosit momentul pentru a se ajunge la un acord privind cadrul financiar multianual.

”Sunt convins că, mizând pe bun simţ şi pe hotărâre, putem ajunge la un acord care să fie în beneficiul tuturor europenilor. Pentru a realiza acest lucru, toate părţile vor trebui să dea dovadă de deschidere către compromis”, a arătat Charles Michel în invitaţia pe care a transmis-o participanţilor la reuniune. 

Potrivit unui anunţ al Consiliului European, înaintea summitului, preşedintele Charles Michel a avut discuţii individuale cu toţi cei 27 de lideri ai statelor membre cu privire la următorul buget pe termen lung al UE.

Pe baza acestor consultări, preşedintele Michel va prezenta o propunere privind dimensiunea globală a bugetului şi modul de alocare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.