Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, cu prilejul cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urează comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii. Şeful statului a ţinut să sublinieze ”contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această zi în care maghiarii de pretutindeni îşi reafirmă identitatea şi ataşamentul pentru locurile natale, urez sănătate, pace şi prosperitate cetăţenilor români de etnie maghiară din România. Folosesc acest prilej pentru a sublinia contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, pentru a aprecia rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre”, spune preşedintele în mesajul oficial. 

Potrivit preşedintelui, ”prin hărnicie şi prin tradiţii pe care le menţin mereu vii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii”.

”Şi dacă, în mod firesc, identităţile ne diferenţiază, valorile pe care le împărtăşim sunt punţile trainice care ne apropie. Ele ne unesc în jurul democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane. Suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste şi ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei convieţuiri. Educarea tinerilor în spiritul respectului pentru celălalt, preţuirea diversităţii etnice şi confesionale, respingerea discursului incitator la ură, cultivarea dialogului intercultural, interetnic şi interconfesional sunt tot atâtea obiective în care comunitatea maghiară din România se regăseşte, împreună cu întreaga societate”, mai afirmă Klaus Iohannis. 

Şeful statului mai arată: ”Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.