Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 30 iunie 2022, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în marja participării la Summitul NATO de la Madrid. Cei doi şefi de stat au convenit intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanţă sporită în actualul context de securitate. Un alt subiect important a fost tranzitul cerealelor din Ucraina, Klaus Iohannis prezentând eforturile depuse de ţara noastră pentru creşterea capacităţii de tranzit prin România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat oficial al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, Preşedintele României a reliefat nivelul foarte bun al relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Turcia, iar Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două ţări au o relaţie foarte puternică.

De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creştere al relaţiilor economice, precum şi reuniunea recentă a Comisiei mixte economice.Totodată, a fost salutată dinamica în creştere a contactelor politice cei doi şefi de stat reconfirmând dorinţa comună de a organiza în acest an reuniunea Trilaterală la nivel de Preşedinţi România-Polonia-Turcia.

”Preşedintele României şi Preşedintele Turciei au convenit, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanţă sporită în actualul context de securitate”, se precizează în comunicat.

Preşedintele Turciei a mulţumit pentru sprijinul acordat de România în gestionarea incendiilor de vegetaţie care au afectat Turcia în cursul anului trecut.

”De asemenea, cei doi şefi de stat au abordat situaţia din Ucraina, precum şi perspectivele de evoluţie ale războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, context în care Preşedintele României a împărtăşit evaluarea părţii române, inclusiv în urma vizitei efectuate la data de 16 iunie la Kiev, iar Preşedintele Turciei a informat cu privire la rezultatele demersurilor de mediere pe care le întreprinde”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Un alt subiect important a fost tranzitul cerealelor din Ucraina, Preşedintele Klaus Iohannis prezentând eforturile depuse de ţara noastră pentru creşterea capacităţii de tranzit prin România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.