Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea bugetului de stat pe 2020 şi legea bugetului asigurărilor sociale.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 6 ianuarie a.c., următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2020 (PL-x 667/2019); Decret pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 (PL-x 668/2019)”, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru cele două legi, iar PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătura cu existenţa unui conflict Guvern - Parlament cu privire la modul în care au fost promovate.




























