Preşedinta Senatului Anca Dragu a avut o întâlnire joi cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România Andrew Noble. Discuţiile au avut ca temă colaborarea româno-britanică post Brexit, în plan politic, economic, financiar, social şi cultural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În domeniul politic, părţile au convenit asupra necesităţii impulsionării dialogului, în special în planul cooperării parlamentare bilaterale. Preşedinta Senatului a arătat intenţia domniei sale şi a coaliţiei pe care o reprezintă de a impulsiona procesele de reformă care să contribuie la dezvoltare economică şi la asigurarea unei creşteri economice sustenabile şi incluzive bazate pe digitalizare şi luând în considerare protejarea mediului înconjurător.

De asemenea, domnia sa a arătat că doreşte o creştere a relaţiilor economice şi comerciale cu Regatul Unit, a investiţiilor reciproce, pentru a reflecta adevăratul potenţial al celor două ţări.

Demnitarul român a apreciat totodată contribuţia comunităţii române din Marea Britanie, la economiile celor două state şi la creşterea şi întărirea relaţiei bilaterale, precum şi nevoia de a proteja interesele cetăţenilor români care muncesc în Marea Britanie.

În cadrul dialogului au mai fost abordate teme ce ţin de drepturile şi libertăţile minorităţilor, violenţa împotriva femeilor şi a persoanelor vulnerabile, în general, traficul de persoane şi rolul organizaţiilor neguvernamentale din aceste domenii”, arată un comunicat de presă al Senatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.