Premierul Nicolae Ciucă a discutat, marţi, cu omologul israelian Naftali Bennett despre lupta împotriva pandemiei, întărirea cooperării economice şi comerciale şi securitatea regională. Totodată, premierul israelian l-a invitat pe oficialul român în Israel, discuţia făcând referire şi la planificarea unei reuniuni a celor două guverne, care ar urma să fie organizată în perioada următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut o discuţie telefonică de curtoazie cu prim-ministrul statului Israel, Naftali Bennet, cei doi abordând elemente din agenda de cooperare bilaterală, precum lupta împotriva pandemiei, întărirea cooperării economice şi comerciale şi securitatea regională. Pentru România, statul Israel e cel mai important partener comercial din Orientul Mijlociu, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.
 
Conform sursei citate, Ciucă a mulţumit pentru sprijinul oferit României de către Israel în perioada de vârf a pandemiei, când a oferit 40 de concentratoare de oxigen. De asemenea, au fost subliniate relaţiile foarte bune între cele două state şi guverne şi dorinţa de a marca prin continuitate această relaţie şi în perioada următoare. Prim-ministrul român a anunţat întreaga deschidere şi sprijinul în chestiunile legate de situaţia dificilă din Estul Ucrainei, ca şi faţă de toate problemele sau clarificările de care ar avea nevoie partea israeliană pe acest subiect.
 
La rândul său, prim-ministrul israelian, Naftali Bennett, a subliniat importanţa cooperării în domeniul securităţii, al sănătăţii, dar şi în domeniul cibernetic, acolo unde partea israeliană are un nivel tehnologic ridicat. Înaltul oficial israelian a evidenţiat, în cadrul convorbirii cu premierul român, deschiderea totală faţă de România. Prim-ministrul israelian a arătat că doreşte ca piaţa israeliană să beneficieze de cât mai multe produse româneşti. Totodată, a menţionat deschiderea pentru a întări componenta turistică în România, afirmând că a vizitat ţara noastră alături de familie. 
 
În final, partea israeliană l-a invitat pe premierul român într-o vizită oficială în Israel, discuţia făcând referire şi la planificarea unei reuniuni a celor două guverne, care ar urma să fie organizată în perioada următoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.