Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat, joi, la sosirea la Summitul european de la Sibiu, că Uniunea Europeană are nevoie de un preşedinte care susţine solidaritatea, democraţia şi coeziunea socială, spunând, în acest context, că preşedintele său nu este Manfred Weber, candidatul PPE la Preşedinţia Comisiei Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La sosirea la Summitul de la Sibiu, pe covorul roşu din Piaţa Mare, premierul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că Uniunea Europeană are nevoie de un preşedinte care va fi împotriva neoliberalismului.

"Avem nevoie de un preşedinte care va susţine ideile fundamentale ale Uniunii Europene, adică solidaritate, democraţie, coeziune socială, avem nevoie de un preşedinte care va fi împotriva neoliberalismului, împotriva austerităţii şi desigur împotriva xenofobiei, a forţelor extremiste care încep să se ridice în Uniunea Europeană, aşa că preşedintele meu nu e Weber", a declarat Tsipras.

Alexis Tsipras a fost primit de preşedintele României, Klaus Iohannis, gazda Summitului european de la Sibiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.