Premierul Dacian Cioloş a avut o întrevedere, luni, la Palatul Victoria, cu Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, în cadrul discuţiilor fiind abordate aspecte legate de protejarea patrimoniului cultural, biodiversitate, silvicultură şi dezvoltarea rurală durabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alteţa Sa Regală Charles se află într-o vizită în România în cadrul căreia s-a întâlnit cu premierul Dacian Cioloş.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte legate de protejarea patrimoniului cultural, biodiversitate, silvicultură, dezvoltarea rurală durabilă.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

”Înaltul oaspete a prezentat stadiul principalelor proiecte pe care le desfăşoară în România. Cu acest prilej, premierul i-a mulţumit Alteţei Sale Regale pentru implicarea remarcabilă în conservarea biodiversităţii şi a dezvoltării durabile în Transilvania, prin intermediul fundaţiilor pe care le patronează”, precizează sursa citată.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, pe care l-a invitat să viziteze Parcul Natural Văcăreşti.

Prinţul Charles se află începând de luni după-amiază în România în vizită privată, pe care o va petrece în cea mai mare parte în Transilvania. Elementul public al vizitei îl constituie întâlnirile de luni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş.

Prinţul de Wales va petrece cea mai mare parte a vizitei în Transilvania, în cadru privat. Moştenitorul tronului britanic va vizita Viscri pentru inaugurarea centrului de pregătire meşteşugărească - ”The Prince of Wales's Training Centre” - cu ocazia primei aniversări a fundaţiei sale - Fundaţia Prinţului de Wales.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.