Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, la B1, că este posibilă o discuţie în PNL privind colaborarea dintre liberali şi progresişti la nivel naţional, pentru majorităţile în consilii, după fuziunea PMP-UNPR, el arătând că, din ceea ce a discutat cu colegii, aceştia nu sunt încântaţi de această fuziune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt membrul unui partid care a reieşit dintr-o fuziune, nu condamn fuziunea PMP cu UNPR”, a spus Predoiu, despre anunţul lui Traian Băsescu. 

El a ţinut să menţioneze că ştia despre această mişcare de câteva zile. ”Mi-a spus un jurnalist acum trei zile că Steriu tot intra şi ieşea de la domnul Băsescu”, a afirmat Cătălin Predoiu, adăugând că era previzibilă această decizie pentru că altfel niciunul dintre partide nu ar fi intrat în Parlament. 

Despre înţelegerile pe care PNL le-a încheiat, la nivel naţional, cu UNPR, pentru majorităţile în consiliile judeţene, Cătălin Predoiu a afirmat că va exista o discuţie în partid pentru a se analiza situaţia generată de fuziunea PMP-UNPR,  prin care liberalii devin aliaţi cu Traian Băsescu. 

”Rămâne de văzut dacă în forul de conducere acest protocol se va menţine sau nu, este o dezbatere care va urma. La momentul la care copreşedinţii PNL, mandataţi de partid, au negociat acest protocol, nu se ştia despre fuziunea UNPR-PMP  (..) Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt. Probabil se va discuta: Din reacţiile colegilor, nu sunt foarte încântaţi”, a adăugat Predoiu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, că un Congres de fuziune dintre PMP şi UNPR va avea loc miercurea viitoare, iar progresiştii urmează să primească două funcţii de conducere la nivel central, iar actualul preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu, va fi preşedinte executiv alături de Eugen Tomac, precizând că Gabriel Oprea nu va avea nicio funcţie şi ”va rămâne cu onoarea”.

”Azi am finalizat un proces de negociere care durează de două săptămâni, un proces de fuziune între Partidul Mişcarea Populară şi UNPR. Sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD, nu ne deranjează pentru că opţiunea noastră este să facem o fuziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor  nu au opţiune pentru PSD. Va fi o fuziune, miercuri, săptămâna viitoare fiecare partid congresele de fuziune”, a declarat Băsescu. 

Noul partid se va numi Partidul Mişcarea Populară, va păstra sigla şi imnul PMP şi va fi condus de Traian Băsescu, ce va fi asistat în conducerea partidului de doi preşedinţi executivi, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.