Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat, luni, că este ”dezamăgit” de faptul că pentru prima dată în 30 de ani nu se dezbate bugetul în Parlament. ”Dacă nu-l mai dezbatem în Parlament, nu ştiu de ce mai ţinem Parlamentul”, a spus Ponta, arătându-se mulţumit că PSD va sesiza CCR pe tema asumării răspunderii Guvernului pe buget.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt destul de dezamăgit de faptul că anul acesta pentru prima dată în 30 de ani nu putem să dezbatem bugetul. Era faptul de a explica diverselor categorii socio-profesionale ce urmează să se întâmple în 2020”, a spus Ponta, luni, într-o declaraţie de presă.

”Bugetul făcut de Guvernul Dăncilă a fost un buget fantasmagoric, de aceea nu l-am votat. Bugetul de acum e un pic mai fantasmagoric decât cel al doamnei Dăncilă. (...) Am criticat toţi Guvernul Dăncilă când a venit şi ne-a spus că face creştere economică de 5,5% evident că nu a făcut. A făcut 4. Acum vine Guvernul Orban şi zice că face 4,5, dar şi BNR şi băncile, toată lumea zice că face maxim 3 şi ceva”, a adăugat liderul Pro România.

Întrebat dacă va susţine o eventuală moţiune de cenzură depusă de PSD, Ponta a spus: ”Înţeleg că nu fac moţiune de cenzură. E foarte bine că au decis să atace la CCR pentru că vreau şi eu să ştiu pe viitor dacă mai dezbatem bugetul în Parlament pentru că, dacă nu-l mai dezbatem, nu ştiu de ce mai ţinem Parlamentul. Are un singur lucru: să învestească Guvernul, să adopte moţiune de cenzură, cred că s-a terminat, nu o să mai treacă nicio moţiune de cenzură în perioada următoare că trec parlamentarii la Putere şi măcar să dezbatem bugetul. Sper ca la CCR să decidă pentru viitor ca bugetul să se dezbată în Parlament”, a mai spus Ponta, afirmând că partidul este în Opoziţie, dispus să discute cu PSD pe tema moţiunii.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat luni, după şedinţa conducerii partidului, că atât el, cât şi preşedintele Senatului Teodor Meleşcanu vor sesiza CCR privind existenţa unui conflict constituţional ca urmare a adoptării bugetului de stat pe 2020 prin asumarea răspunderii Guvernului.

”Varianta moţiunii de cenzură nu este exclusă”, a mai spus Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.