Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că va sesiza Comisia pentru disciplină şi imunităţi a acestui for împotriva preşedintelui de şedinţă, Florin Iordache (PSD), după ce acesta a refuzat eliminarea de pe ordinea de zi a ”Legii defăimării”, în condiţiile în care liberalii acuzau că aceasta urmează să fie dezbătută neregulamentar.