PSD este incapabil să se prezinte într-o campanie electorală fără să apeleze, în mod recurent, la atacuri la persoană, la minciună şi dezinformare, acuză liberalii, care susţin că PSD şi Viorica Dăncilă s-au transformat într-un lansator continuu de fake-news. Reacţia vine după ce Dăncilă a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să precizeze dacă a utilizat resurse publice pentru acţiunile în calitate de candidat PNL la Preşedinţie. În opinia PNL, Dăncilă este cea care s-a folosit de resursele publice atât în campania pentru prezidenţiale, cât şi în cea pentru alegerile europarlamentare

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”Întreaga campanie pentru alegerile prezidenţiale a candidatului PNL, Klaus Ioahnnis, a fost organizată şi finanţată de echipa Partidului Naţional Liberal. Toate cheltuielile pentru evenimentele electorale, atât din perioada de campanie, cât şi din perioada de pre-campanie, au fost suportate de PNL. În plus, spre deosebire de candidatul PSD, toate cheltuielile au fost realizate integral din subvenţia primită de PNL de la bugetul de stat, fapt pentru care nu vor exista din partea PNL solicitări pentru decontarea de bani de la bugetul de stat”, transmite PNL într-un comunicat. 

Conform liberalilor, pe lângă faptul că PSD utilizează mecanismele care permit decontarea de fonduri suplimentare, ”Viorica Dăncilă are incredibilul tupeu de a acuza, în mod complet fals, ceea ce candidatul PSD a făcut din calitatea de prim-ministru”. 

”Explicaţiile publice ar trebui să vină tocmai din partea Vioricăi Dăncilă, care s-a folosit de resursele publice atât în campania pentru alegerile prezidenţiale, cât şi în cea pentru alegerile europarlamentare. Inclusiv miniştrii cabinetului Dăncilă au folosit poziţiile deţinute şi resursele de care au beneficiat din această postură pentru a face campanie în favoarea candidatului PSD”, consideră PNL.

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, i-a cerut luni preşedintelui Klaus Iohannis să lămurească public dacă persoanele care vor participa la dezbaterea pe care o organizează au fost sunate de reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale. ”Este inacceptabil ca Preşedintele României să apeleze la fonduri bugetare sau la oameni plătiţi de contribuabili pentru a organiza activităţi de natură electorală, adică în folos politic propriu”, susţine Dăncilă.

”Am văzut astăzi în presă că mai mulţi dintre cei care au fost invitaţi la evenimentul candidatului PNL, Klaus Iohannis, au fost sunaţi de la Administraţia Prezidenţială. Preşedintele trebuie să lamurească urgent dacă este adevărată această informaţie şi, dacă da, de câte ori a folosit resurse ale Administraţiei Prezidenţiale în organizarea propriei campanii electorale”, a scris, luni, pe Facebook, Viorica Dăncilă.

Aceasta susţine că ”este inacceptabil ca Preşedintele României să apeleze la fonduri bugetare sau la oameni plătiţi de contribuabili pentru a organiza activităţi de natură electorală, adică în folos politic propriu”.

”Aşteptăm aceste lămuriri din partea candidatului PNL”, a mai scris Dăncilă.

 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.