PNL Braşov a decis, marţi, cu 70 de voturi ”Da” şi 3 ”Nu”, susţinerea moţiunii lui Ludovic Orban la congresul din 25 septembrie. Moţiunea lui Florin Cîţu a primit 8 voturi ”Da” şi 63 de voturi ”Nu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”PNL Braşov a votat PNL Braşov susţine moţiunea ‘’Forţa Dreptei’’ a candidatului Ludovic Orban, cu care acesta îşi propune să câştige un nou mandat în fruntea Partidului Naţional Liberal”, a transmis, marţi seară, PNL Braşov.  

Astfel, în Comitetul Director Judeţean al PNL Braşov, Ludovic Orban a primit 70 de voturi de ”DA” şi 3 de ”NU”, din cele 73 de voturi valabil exprimate. 

Moţiunea candidatului Florin Vasile Cîţu, ”România liberală”, a întrunit 8 voturi de ”DA” şi 63 de voturi de ”NU”. 

”La alegerile din 25 septembrie, preşedintele PNL Braşov, Adrian Ioan Veştea, va candida pentru poziţia de prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al PNL”, a mai transmis PNL.

Este a zecea filială a PNL care a decis susţinerea lui Ludovic Orban. Până acum, pro-Orban s-au declarat filialele Argeş, Bihor, Bistriţa, Brăila, Covasna, Harghita şi Vrancea. Filialele Alba şi Iaşi au decis să susţină ambele moţiuni. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.