PNL a făcut ”cartea neagră” a primului an de guvernare PSD-ALDE, liberalii susţinând că 2017 a fost un an pierdut pentru România, iar campania pentru parlamentare a fost ”cea mai mare vânzare de iluzii” din 1989 încoace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a declarat că programul de guvernare PSD-ALDE este ”o colecţie de minciuni”, conţine în total realizarea a 724 de măsuri, iar după un an de guvernare, nu au fost îndeplinite complet decât 33, unele dintre acestea fiind mai degrabă instituţionale, nu rezolvări de fond.

”Este inadmisibil ca pe fiecare domeniu de activitate (...) să ai un grad de realizare a măsurilor mai mic de 5% la un an de guvernare. În plus, faţă de ceea ce au promis, au inclus o mulţime de lucruri care au avut consecinţe negative şi care nu au fost prezentate în campanie. De exemplu, transferul contribuţiilor la angajat, un hocus-pocus fiscal”, a suţinut liderul PNL.

El a prezentat şi principalele critici ale liberalilor la adresa guvernării, acuzând faptul că cheltuielile bugetare au depăşit cu mult veniturile încasate.

”Din păcate, cheltuielile nu au fost destinate măsurilor de dezvoltare. Principala creştere este la cheltuieli de personal şi cheltuieli social”, a spus Orban.

Liderul PNL a mai reclamat şi următoarele: toate echilibrele macroeconomice au fost făcute praf; au fost supraimpozitate firmele şi persoanele fizice; companiile de stat au fost pur şi simplu jefuite, luându-le 90% din dividende şi toţi banii pe care îi aveau pentru mentenanţă; moneda naţională s-a prăbuşit.

Ludovic Orban a vorbit şi despre ”involuţia în domenii vitale”, precum educaţia şi sănătatea.

”În educaţie am asistat la reîntoarcerea la perioada comunistă, autonomia instituţiilor de învăţământ a fost călcată în picioare”, a afirmat el.

Preşedintele PNL a susţinut că singura preocupare reală a actualei majorităţi guvernamentale a fost ”să se răfuiască cu justiţia independentă (...), să facă tot ce poate pentru a subordona justiţia”.

Liberalii detaliază toate aceste critici în peste 200 de pagini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.