Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a anunţat sâmbătă, că partidul pe care îl conduce a adunat peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi, acest proiect de lege a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor. În cazul în care proiectul nu va fi aprobat, PMP îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum pe acest subiect, care să aibă loc pe 26 mai 2019 atunci când sunt organizate şi alegerile europarlamentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eugen Tomac a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că PMP a strâns peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi de scrutin şi reprezentanţii partidului vor merge cu acest mesaj la Camera Deputaţilor.

“Vom merge cu acest mesaj în Parlament. Legea cu privire la modificare Legii 115/2015 privind alegerea administraţiei publice locale a fost depusă de PMP încă din 2016. Această iniţiativă legislativă a fost adoptată de Senat, deci legea cu privire la alegerea primarilor în două tururi a trecut de Senat. Acum vom merge cu cele un milion de semnături în Parlament, pentru a le cere şi deputaţilor să voteze revenirea la alegerea primarului în două tururi”, a declarat Eugen Tomac.

El a precizat că PNL, USR şi ALDE vor susţine acest proiect de lege.

“PNL în mod sigur susţine revenirea la alegerea primarului în două tururi şi am discutat acest subiect cu domnul Orban, sigur şi USR-ul şi m-a asigurat şi domnul Vosganian că ALDE va vota pentru alegerea primarului în două tururi. În PSD apele sunt împărţite”, a mai spus liderul PMP.


Eugen Tomac a precizat că dacă totuşi acest proiect de lege nu va trece de Camera Deputaţilor atunci PMP îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum pe acest subiect, care să aibă loc pe data de 26 mai 2019, atunci când sunt programate şi alegerile europarlamentare.

Tomac a mai menţionat că şi proiectul de lege al PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a trecut de Senat şi urmează să fie votat în Camera Deputaţilor, solicitând punerea cât mai urgent pe ordinea de zi a celor două proiecte de lege.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.