Avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Mihai Tudose, se întreabă de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu demisionează pentru a putea "să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor", el întrebându-se, de asemenea, cât timp vor mai polua agenda publică problemele personale ale unui singur om, "hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?", a scris Piperea, luni, pe Facebook.

El mai spune că suntem ca într-o colivie, cam de mult timp.

"Iote că leul tocmai ce dădu colţul pe după 4,7. Iat Robor se duce hăt-dincolo de 2,2. Iar inflaţia mergea şi ea în bălăriile unde fu invitată de profetul vieţii de la BNR", adaugă Piperea.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru favorizarea firmei Tel Drum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.