Plenul comun al Parlamentul a decis, marţi, vacantarea postului de membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, după demisia lui Alexandru Stănescu. S-au înregistrat 372 voturi "pentru", un vot împotrivă şi două abţineri.
Alexandru Stănescu a fost propus de PSD pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, însă numirea sa a fost contestată la CCr de grupul parlamentar USR.
La începutul lunii mai, Alexandru Stănescu a anunţat că demisionează, pe motiv că vrea să se dedice unor proiecte care îi solicită "întreaga" implicare.
Pe 16 martie, Curtea Constituţională a României a decis că a fost neconstituţională numirea lui Alexandru Stănescu în funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE.
Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, a fost propus de social-democraţi ca membru în acest comitet.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu declara, recent, că este o discuţie în interiorul partidului privind susţinerea lui Iulian Iancu pentru postul din cadrul ANRE, eliberat după demisia fratelui lui Paul Stănescu, Alexandru Stănescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.