Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Adevărul Live, că el nu este "aşa disperat" cu ideea unificării dreptei, considerând că dacă liberalii vor funcţiona bine celelalte grupuri parlamentare vor veni alături de PNL, şi afirmă că va încerca formarea unei noi majorităţi împotriva PSD, însă numai dacă acest lucru este posibil fără compromisuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Întrebat dacă speră într-o unificare a dreptei, liderul PNL a spus că "el nu este aşa disperat" cu această idee.

"Dacă noi vom funcţiona bine, şi restul grupăurilor parlamentare vor veni alături de noi. Atunci când un grup parlamentar are o idee bună, o susţin. Dar nici nu pot să mă înţeleg cu unii că nu mergem la moţiune de cenzură, apoi să mă trezesc că cei cu care m-am înţeles ne acuză că PNL merge în sală ca să asigure cvorumul pentru moţiune. Dar e clar că se fragilizează majoritatea parlamentară", a explicat Orban.

Liberalul susţine că PSD este acum sub scorul de 40%, iar "ALDE nu mai există, pentru că a devenit un PSD mai mic, care nu se mai vede", în timp ce PNL "este în cantonament".

"Vom funcţiona normal pe perioada verii. Monitorizăm atent tot ce se întâmplă în ministere", a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă se gândeşte să mai încerce formarea unei alte majorităţi împotriva PSD, el a spus că doar în măsura în care se va putea, fără compromisuri.

"Ar trebui să faci nişte compromisuri: trebuie să apelezi la traseişti. Mă vedeţi pe mine stîând la aceeaşi masă cu Ponta, care nu mai e cu Dragnea?", a spus Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.