Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţă că liderii grupurilor PNL din Parlament au fost mandataţi să discute cu grupurile parlamentare pentru susţinerea moţiunii de cenzură, el spunând că nu se "oboseşte" să ceară demisia premierului, pentru că ştie că nu va face acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dacă ar avea bun simţ, decenţă şi respect faţă de cetăţeanul român, premierul Dăncilă ar trebui să-şi depună demisia, iar PSD să plece de la guvernare. De mult nu mai contăm pe normalitate în comportamentul politic al PSD şi din acest motiv nu mă mai obosesc să-i cer demisia premierului Dăncilă pentru că ştiu că nu va face acest lucru”, a spus liderul PNL.

El a criticat PSD spunând că "este rupt” de cetăţeni şi nu are nicio legătură "cu binele românilor”.

"În conformitate cu prevederile constituţionale, pentru ca premierul să se ducă la preşedinte pentru remaniere în urma schimbării  compoziţiei politice a cabinetului, are nevoie de sprijinul Parlamentului. Dar nu există nicio prevedere constituţională care să stipuleze în mod expres şi clar, de asemenea, nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale care să spună acest lucru că în cazul în care premierul vine în Parlament să înlocuiască miniştrii ALDE cu miniştrii PSD, deci nu primeşte votul Parlamentului, Guvernul cade. Nu cade, ci pur şi simplu rămâne în funcţiune Guvernul, probabil trebuie să ajungem din nou la o sesizare a CCR care să interpreteze situaţia creată şi asta nu face altceva decât să menţină în funcţiune Guvernul Dăncilă o bună perioadă de vreme. Cine spune că respingerea restructurării guvernamentale reprezintă soluţia pentru dărâmarea Guvernului, înseamnă că nu a citit Constituţia sau de fapt încearcă să ţină cât mai mult în viaţă Guvernul Dăncilă", a afirmat Orban.

El a precizat că liderii grupurilor parlamentare au fost mandataţi să discute cu toate grupurile din Parlament pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

Orban a spus că aşteaptă ca moţiunea să fie susţinută de opoziţie.

"Astăzi Vasilica Viorica Dăncilă, chiar confruntată cu noua situaţie, aceea de guvern care nu mai are sprijin majoritar în Parlament, a spus că merge mai departe. Sigur că mi-aş dori să meargă cât mai departe de guvernare şi să reuşim ca prim moţiune de cenzură să punem capăt acestei guvernări. În rest, vă repet, un eşec al unui vot al Guvernului în ceea ce priveşte votul în Parlament pentru remanierea guvernamentală ca urmare a schimbării configuraţiei politice a Guvernului nu duce, conform prevederilor constituţionale, la căderea Guvernului, ori ceea ce avem noi ca obiectiv este căderea acestui guvern", a mai spus el.

El a spus că obiectivul PNL este „căderea acestui guvern” şi organizarea de alegeri anticipate, arătând că moţiunea de cenzură va fi depusă când vor exista peste 233 de semnături, ceea ce ar asigura că moţiunea va trece.

Orban a spus că i se pare "normală” poziţia ALDE care a anunţat că, odată cu trecere în opoziţie, va vota moţiunea de cenzură.

"Cine nu susţine această moţiune de cenzură înseamnă că susţine Guvernul Dăncilă", a adăugat Orban.

Orban a mai spus că va discuta inclusiv cu UDMR pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

El a spus că PNL "este pregătit în orice moment să-şi asume răspunderea guvernării” el explicând că PNL vrea să guverneze alături de parteneri care "agreează viziunea” PNL şi principalele obiective din programul de guvernare al partidului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.