Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat OUG privind introducerea salariului minim garantat în plată, că Executivul nu trebuie să aibă nicio treabă cu stabilirea salariului minim brut pe economie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poziţia oficială a PNL privind salariul minim este aceea că Guvernul nu trebuie să aibă nicio treabă cu stabilirea salariului minim brut pe economie. Decizia nu trebuie să fie administrativ-politică, luată de Guvern, ci decizia privitoare la salariul minim pe economie trebuie să fie rezultatul negocierii dintre patronate şi sindicate, între partenerii sociali şi trebuie să aibă la bază indicatori economici obiectivi care să împiedice fluctuaţiile. Mai precis, fie se stabileşte creşterea economică, fie se stabileşte creşterea salariului mediu brut, fie se stabileşte indicele de productivitate, varianta pe care o preferăm noi, pe ramură. Iar creşterea salariului minim pe economie, din punctul nostru de vedere, trebuie să se facă pe ramură, în funcţie de indicele creşterii de productivitate, prin negociere între patronate şi sindicate. Atâta timp cât va rămâne la Guvern, decizia va fi subiectivă şi nu va avea în spate considerente de natură economică ci numai considerente de natură politico-electorală”, a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă.

Guvernul a modificat, vineri, prin Ordonanţă de Urgenţă, Codul Muncii, vizând introducerea salariului minim garantat în plată, diferenţiat în funcţie de studii şi vechimea în muncă. Cuantumul salariului minim brut pe economie va gi stabilit ulterior, prin Hotărăre de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.