Liderul PNL Ludovic Orban se declară împotriva adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să fie anulate protocoalele între SRI şi instituţiile din justiţie şi efectele acestora, spunând că nu există niciun temei, nicio urgenţă pentru adoptarea unei ordonanţe în acest sens. Orban spune că este vorba, de fapt, despre o amnistie mascată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem categoric împotriva adoptării unei ordonanţe în acest domeniu. PNL are ca priortiate pentru actuala sesiune parlamentară modificarea Legii CCR, principala modificare pe care o propunem este exercitarea controlului constituţional de către CCR şi asupra OUG şi ordonanţelor simple, astfel încât să nu mai existe riscul, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, ca ordonanţe care au fost declarate neconstituţionale după adoptarea ca lege, să producă efecte catastrofale pentru societate. Nu este temei de OUG, nu există nicio urgenţă, este o amnistie mascată. Este total neoportună. Dragnea şi acoliţii săi sunt disperaţi să dea o amnistie şi o graţiere, ăsta este obiectivul lor”, a declarat duminică Ludovic Orban.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, sâmbătă seară, după şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că premierului Viorica Dăncilă i s-a solicitat ca Guvernul să adopte o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie anulate protocoalele între SRI şi instituţiile din justiţie şi efectele acestora. Liviu Dragnea s-a întrebat retoric dacă este normal ca justiţia din România să fie "penetrată” de SRI şi a susţinut, în acest context, că a aflat că ar exista un protocol de colaborare inclusiv între Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi TVR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.