Ludovic Orban a afirmat că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a precizat ceea ce a susţinut încă din luna ianuarie şi anume că procedurile pentru organizarea Congresului partidului vor fi demarate atunci când condiţiile epidemiologice vor permite acest lucru. El a adăugat că au fost discuţii şi despre alegerile locale care urmează să aibă loc în 35 de localităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„De asemenea, am discutat de Congres. Am spus ceea ce spun din ianuarie şi anume că atunci când condiţiile epidemiologice o să ne permită, vom demera procesul de alegeri în interiorul PNL. Congresul PNL, conform prevederilor statutare pe care le avem, nu înseamnă doar alegerile la nivel national. Alegerile la nivel naţional sunt precedate de conferinţe de alegeri în fiecare localitate, în fiecare organizaţie locală, urmată de conferinţe de alegeri în fiecare judeţ, în cadrul fiecărei filiale judeţene. Şi abia la capătul procesului de alegeri la nivel local şi judeţean, urmează să se deruleze Congresul”, a declarat Ludovic Orban luni la Parlament. 

Liderul PNL a mai spus că, potrivit statutului convocarea Congresului va fi făcută de Consiliul Naţional al PNL, care va fi convocat în cel mai scurt timp posibil.

„Procedura statutară – voi propune la prima reuniune a BEX pe care o vom avea, voi propune proiectul de hotărâre. Biroul Executiv va înainta acest proiect de hotărâre către Consiliul Naţional, pentru că în conformitate cu prevederile statutare, decizia de convocare a Congresului şi, implicit toate elementele statutare care trebuie să cuprindă această decizie, vor fi luate în cadrul Consiliul Naţional care va fi convocat în cel mai scurt timp posibil”, a explicat Orban. 

El a adăugat că au fost discuţii în BEX al PNL şi despre alegerile locale care urmează să se desfăşoare în 35 de localităţi. 

„Am discutat despre alegerile locale care urmează să aibă loc în 35 de localităţi. Aici am luat decizia de a conduce campaniile electorale în localităţile în care urmează să aibă loc alegeri, preşedinţii filialelor judeţene, pentru a arăta importanţa pe care o accordăm acestui proces electoral”, a explicat liderul liberalilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.