Deputatul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, la Parlament, că deocamdată, PSD nu are ce să comenteze despre organizarea unui referendum în ziua alegerilor europarlamentare, aşteptând ca preşedintele Klaus Iohannis să fie în sfârşit bărbat hotărât şi să vină să spună care este întrebarea pentru acest referendum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu zic să-l lăsăm pe preşedinte să şadă şi să cujete liniştit, aşa cum cujetă dumnealui de fiecare dată. Nu avem ce să comentăm deocamdată, pentru că e, aşa cum aţi spus şi dvs, aproape hotărât, aşteptăm să fie în sfârşit bărbat hotărât, să vină să spună care este întrebarea pentru acest referendum şi abia atunci vom comenta. Deocamdată, nu avem ce să comentăm, pentru că e lansată în spaţiul public încă o temă parazitară de dezbatere şi atât”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ea a susţinut PSD nu ar fi afectat „absolut deloc” dacă preşedintele ar convoca referendum în ziua alegerilor europarlamentare.

„De ce ne-ar încurca? E foarte bine, aşteptăm o prezenţă mare la vot. Am făcut focus-grupuri, am făcut sondaje pe nehotărâţi, chiar ne dorim o prezenţă mare la vot. (...) Deocamdată nu avem niciun comentariu pentru o cujetare a preşedintelui. Haideţi să vedem întâi despre ce este vorba, care este tema şi comentăm după aia”, a mai declarat Vasilescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este „aproape hotărât” să convoace referendum în ziua alegerilor europarlamentare, 26 mai, spunând că este „aproape hotărât”, pentru că este nevoie de o analiză profundă, care la Cotroceni a început.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.