Membrii Consiliului Naţional de Coordonare al PNL au aprobat sâmbătă, cu majoritate de voturi, noul statut al partidului, potrivit căruia PNL va avea patru paliere de conducere, astfel că pe lângă congres, consiliu naţional şi biroul politic, liberalii vor avea pentru conducerea curentă şi un birou executiv. Deputatul Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, a criticat modificările la Statut, susţinând că s-au făcut pentru ca ”gigei şi mişulei” să îi conducă în continuare pe liberali, el arătând că pe Cristian Buşoi, care a luat 12% la alegeri în Bucureşti, partidul ”l-a premiat” cu funcţia de secretar general. Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, a spus că habar nu are ce au modificat liderii la Statutul partidului, dar „indiferent de modificări”, el va rămâne membru PNL. Acesta a ţinut să precizeze că, fără primari, PNL este „zero”, în condiţiile în care edilii „se bat”, iar tot ei „şi-o iau din toate poziţiile”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noul statut al PNL, aprobat în Consiliul Naţional de Coordonare. Liberalii vor avea atât BPN, cât şi un Birou executiv

Modificările la statut au fost prezentate de către secretarul general al partidului, Cristian Buşoi.

Potrivit acestuia, forul suprem al partidului, care se numea Convenţia Naţională, prin similitudine cu partidele populare şi cu cele din România se redenumeşte Congres.  

Consiliul Naţional de Coordonare rămâne organismul de dezbatere politică şi de decizii care se reuneşte ori de câte ori este nevoie.

Biroul Politic Naţional va fi forul în care se iau toate deciziile majore şi din care fac aleşii la congres, liderii judeţeni, foştii preşedinţi ai PNL, liderii grupurilor parlamamentare - Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European.

Va fi înfiinţat însă şi Biroul Executiv al PNL, care se va ocupa de problemele curente şi din care vor face parte preşedintele partidului, secretarul general, patru prim-vicepreşedinţi pe domenii aleşi uninominal de CNC, opt vicepreşedinţi pe domenii care vor coordona comisiile de specialitate, aleşi direct în CNC, incompatibili cu orice altă funcţie în partid, opt preşedinţi regionali, aleşi de delegaţii doar din regiunea respectivă, 16 membri aleşi de CNC care nu au incompatibilităţi, pot fi inclusiv preşedinţi de filiale.

În ceea ce priveşte structurile la nivel judeţean, acestea rămân la fel, urmând să se redenumească doar unele funcţii, astfel că secretarii executiv vor deveni membri ai conducerii, potrivit lui Buşoi.

Nu în ultimul rând, preşedinţii organizaţiilor speciale vor avea drept de vot în organizaţiile judeţene.

CITEȘTE ȘI Turcan: Propunerea de relaxare a criteriilor de integritate, respinsă cu unanimitate de voturi în BPN al PNL

Florin Roman, în CNC al PNL: Modificarea Statutului s-a făcut pentru ca ”gigei şi mişulei să vă conducă în continuare destinele”

Deputatul Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, a criticat, sâmbătă, în Consiliul Naţional de Coordonare (CNC), modificările la Statutul partidului, susţinând că acestea s-au făcut pentru ca ”gigei şi mişulei” să îi conducă în continuare pe liberali, el arătând că pe Cristian Buşoi, care a luat 12% la alegeri în Bucureşti, partidul ”l-a premiat” cu funcţia de secretar general.

Florin Roman a susţinut că aceia care se prezintă drept integratori sunt de fapt ”dezintegratori” ai partidului. El a adăugat că, sâmbătă dimineaţă, la ora 9.21 membrii conducerii PNL au primit modificările la Statut pe care le-au votat într-o şedinţă convocată la ora 10.00.

”Modificarea Statutului s-a făcut pentru ca unii dintre oamenii care ne-au adus aici să stea în continuare acolo, pentru ca gigei şi mişei sau mişulei să vă conducă în continuare destinele”, le-a spus el liberalilor prezenţi la şedinţă. Roman a adăugat că era nevoie de modificarea Statutului, iar ”cei incomozi să fie daţi la o parte”.

”Unii nu au înţeles nimic din alegerile parlamentare sau dacă au înţeles nu îşi doresc să ducă partidul la guvernare. (...) Sunt ca ţuţării gudurându-se pe lângă şefi, primul lucru se gudură, apoi ii trădează. Îi veţi vedea şi miniştri, chiar au fost, pentru că au ştiut să se gudure pe lângă şefi”, a adăugat deputatul. El a spus că între lideri nu au loc unii dintre liberalii care obţin constant rezultate bune, cum este şeful CJ Alba, care ”nu va avea niciodată loc între gigei şi mişulei” şi i-a transmis că mai bine ”rămâne între colegi”.

Florin Roman a explicat că a votat împotriva validării lui Cristian Buşoi în funcţia de secretar general interimar, pentru că a obţinut doar 12% în Bucureşti la alegeri şi a fost ”premiat” cu această funcţie.

CITEȘTE ȘI Cristian Buşoi, validat secretar general interimar al PNL de Consiliul Naţional de Coordonare

Mircea Hava: Fără primari, PNL este zero; ei se bat, dar tot ei şi-o iau din toate poziţiile

Liberalul Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a declarat sâmbătă, în Consiliul Naţional de Coordonare, că habar nu are ce au modificat liderii la Statutul partidului, dar „indiferent de modificări”, el va rămâne membru PNL. Acesta a ţinut să precizeze că, fără primari, PNL este „zero”, în condiţiile în care edilii „se bat”, iar tot ei „şi-o iau din toate poziţiile”.

„Vă salut pe cei care v-aţi bătut în campanie. Pentru mine există oamenii care s-au bătut. La Alba s-a câştigat, s-a făcut ceva în plus. Să fii şef trebuie să ai responsabilitate, să arăţi că poţi să faci ceva. Habar nu am ce o să modificaţi la Statut, eu rămân membru PNL indiferent de modificări. Cred că era bine să avem câte o foicită ca să ştim ce modificăm la statut.”, a afirmat Hava, spunând că aude ”tot felul de zvonuri” că liderii de organizaţii judeţene nu vor avea voie să candideze la funcţiile de conducere la nivel central.

Liberalul a ţinut să precizeze că, fără primari, PNL este „zero”, în condiţiile în care edilii „se bat”, iar tot ei „şi-o iau din toate poziţiile”.

„Fără ei (primari – n.r.) partidul este zero. Ei se bat, ei o şi iau din toate poziţiile. De unde salarii? Din pensia dumneavoastră domnilor parlamentari, că nu am văzut unul care să meargă la notar şi să spună că nu vrea pensia. De ce sunteţi ipocriţi?”, a afirmat liberalul.

În încheiere, el a precizat că vrea un partid puternic, deoarece preşedintele Klaus Iohannis nu poate să aibă un parteneriat cu un partid „care se bâlbâie”.

„Ori suntem curajoşi, ori să mergem să ne vedem de treabă. Vreau un partid puternic pentru că avem un parteneriat cu un preşedinte puternic, domnul Klaus Iohannis. Niciodată un preşedinte ca Iohannis nu poate să aibă un parteneriat cu un partid care se bâlbâie”, a conchis Mircea Hava. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.