Reprezentanţii TNL au anunţat, sâmbătă, că 90 de membri ai organizaţiei candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Mai exact, este vorba despre 79 de tineri candidaţi PNL pe listele pentru Camera Deputaţilor şi 11 pentru Senat, desemnaţi de organizaţiile judeţene ale TNL din toată ţara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Alegerile parlamentare din 6 decembrie au un rol decisiv pentru România următorilor ani. Cel mai amplu proiect de dezvoltare şi modernizare a ţării, Dezvoltăm România, asumat de PNL, are nevoie de aportul Generaţiei Altfel, iar TNL doreşte să contribuie la succesul acestuia. Aici şi acum se aleg învingătorii din lupta cu rezistenţa la schimbare. Nici eu şi nici colegii mei nu ne vom da bătuţi, şi vom reuşi să facem faţă celei mai importante provocări cu care ne confruntăm acum: cum să învingem rezistenţa la schimbare! Ne-am săturat de «Nu se poate». Cine nu poate, să se dea la o parte!“, a declarat Mara Mareş, preşedintele TNL, care candidează în Bucureşti pentru un loc în Camera Deputaţilor. 
 
Aceasta a precizat că TNL mizează pe un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare, după succesul înregistrat la alegerile locale, când 1.166 de membri ai organizaţiei au fost aleşi în funcţii. 
 
“Spre deosebire de principalii noştri contracandidaţi, urmaşii liderului care ispăşeşte o condamnare cu executare, politicieni care mimează schimbarea, tinerii PNL aflaţi pe listele pentru parlamentare sunt rezultatul unui proces intern continuu de pregătire a viitorilor politicieni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, fiind principalul susţinător al tinerilor de azi. Mizăm pe un rezultat foarte bun în alegerile parlamentare. Aş vrea doar să amintesc că nu mai puţin de 1166 de tineri liberali au câştigat mandate de primari, viceprimari, consilieri judeţeni sau locali la alegerile de pe 27 septembrie. PNL continuă, astfel, susţinerea publică şi necondiţionată a prezenţei tinerilor în funcţii publice şi îşi asumă trimiterea în bătălii electorale importante a reprezentanţilor generaţiei tinere de liberali”, a mai transmis preşedintele TNL.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.