Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai consideră că un Cod Penal care are peste 70 de texte declarate neconstituţionale nu are o viziune de politică penală şi se impune realizarea altuia. La rândul său, europarlamentarul Renate Weber afirmă că "o consecinţă a acestui cod făcut absolut cu nişte minţi bolnave" este aceea că o persoană condamnată pentru fraude bancare, de exemplu, dar pentru mai multe fapte, primeşte o pedeapsă mai mare decât pentru omor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Norica Nicolai a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că Parlamentul nu a fost în stare trei ani să pună în acord prevederile Curţii Constituţionale cu textul de lege.

"Trebuia să treacă peste orice presiune făcută de o anume parte a mediei, de anumite oficine de propagandă, de băieţii din servicii, trebuia să pună legea în contextul deciziei. Dar părerea mea este că un cod - şi am avut o discuţie cu ministrul Toader - un cod care are peste 70 şi ceva de texte declarate neconstituţionale nu este un cod care să aibă o viziune de politică penală", a spus europarlamentarul

Norica Nicolai consideră că acest cod penal a fost "făcut special şi merită o analiză pentru a crea acest mecanism de control", având "nişte elemente în materie de probaţiune care sunt absolut nedemocratice".

"Chestiunea aceea cu suspiciunea rezonabilă pe care ne-au vândut-o ca fiind în dreptul american. Da, este în dreptul american, dar suspiciunea rezonabilă acolo înseamnă că intervine în deliberare cu privire la o pedeapsă pe care o dau juraţii. Şi dacă ai o suspiciune rezonabilă că nu sunt suficiente probe de vinovăţie, poţi să spui că e nevinovat. Dar la noi s-a întors lucrul ăsta şi dacă am eu o suspiciune rezonabilă că cineva ar fi făcut ceva, ar fi furat, ar fi fluierat în biserică, atunci poţi să îi dau drumul la un dosar penal. Deci toate lucrurile astea au fost bine pregătite prin legi ca să îi sprijine să pună practică acest mecanism nenorocit care a funcţionat 10 ani", a explicat europarlamentarul ALDE. 

Norica Nicolai a susţinut că, de câte ori se discută despre punerea textului de lege în acord cu decizia Curţii Constituţionale, "apare Bruxelles-ul, apare doamna Macovei".

"Domnul Toader a creat un grup în minister şi va încerca, după ce va pune de acord chestiunile astea, să începem o operă de legiferare. Până în 2020 sper că putem avea o dezbatere", a explicat Nicolai.

La rândul său, europarlamentarul ALDE Renate Weber a spus, la aceeaşi conferinţă de presă, că în acest Cod Penal persoanele care fac fraude bancare cu sume mici, dar mai multe fapte, primesc pedepse mai mari decât cei care au fost condamnaţi pentru fapte de omor deoarece pedepsele se cumulează.

"Să vă dau un exemplu despre o consecinţă a acestui cod făcut absolut cu nişte minţi bolnave pentru că eu altfel nu pot să le cataloghez. În sistemul de drept românesc era întotdeauna instituţia contopirii pedepselor. Făceai pedeapsa cea mai mare şi judecătorul putea, în funcţie de circumstanţele cauzei şi ale făptuitorului, să mai adauge un spor de pedeapsă până la 5 ani sau până la 3 ani, în funcţie de care era situaţia concretă. Acum aşa l-au modificat că este obligatoriu atunci când am concurs de infracţiuni ca o treime din fiecare pedeapsă să se alăture. Şi avem oameni în puşcărie în România care, pentru infracţiuni de genul fraudă bancară, cu sume mici, dar multe fapte, că ies 10-20 de fapte au primit pedepse care, cumulate, au ajuns la 25 de ani. Pentru omor iei mai puţin", a menţionat Renate Weber.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.