Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi dimineaţă, că în cursul acestei zile se va întâlni cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, cu cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, precum şi cu conducerile Agenţiei Fondului de MEdiu (AFM) şi Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Potrivit noului şef al statului, discuţiile vor fi axate pe deficitul bugetar pentru a vedea care este ritmul real al investiţiilor, în condiţiile în care există o listă lungă a acestora.
Nicuşor Dan a declarat, la ieşirea din locuinţă, că după ce îşi va duce fiica la şcoală, se va întlni, la Cotroceni, cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, pentru a discuta despre deficit şi lista de investiţii.
De asemenea, Nicuşor Dan a spus că se va întâlni şi cu conducerile AFM ŞI AFIR.
„Este o listă de investiţii şi trebuie să vedem care este ritmul real al acestora. Am constatat şi la Primăria Capitalei că la început oamenii sunt optimişti, dar pe parcurs lucrurile se mai schimbă, iar unele proiecte ajung să nici nu mai înceapă”, a precizat Nicuşor Dan.
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.