Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că în prezent este o campanie pe reţelele sociale care amplifică tensiunile sociale. ”În opinia mea nu trebuie să ne uităm la personajul Călin Georgescu, ci la campania care, cumva, a fost personificată de el”, a arătat el. Şeful statului a afirmat că românii trebuie convinşi că modelul de funcţionare al României este democraţia.
”În opinia mea, nu trebuie să ne uităm la personajul Călin Georgescu, ci la campania care, cumva, a fost personificată de el. Noi avem în momentul de faţă o campanie dusă intens pe reţelele sociale care reuşeşte să amplifice toate tensiunile sociale, poziţii în care diverse categorii au opinii diferite, care iau orice fapt pozitiv, orice realizare a Guvernului sau a preşedintelui să o întoarcă invers. Deci e o campanie care încearcă să decredibilizeze sistemul democratic din România”, a declarat Nicuşor Dan, într-o emisiune difuzată sâmbătă seară, la Kanal D.
Preşedintele a subliniat că democraţia este modelul de funcţionare a României.
”Noi trebuie să convingem românii că, cu toate greşelile, abuzurile, corupţia, totuşi democraţia este modelul de funcţionare al României, trebuie să îmbunătăţim administraţia şi lumea să fie conştientă de această campanie de decredibilizare”, a explicat Nicuşor Dan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.