Nicuşor Dan: E nevoie să terminăm cât de repede această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide. Eu sper, în cursul acestei veri, să închidem / Nu cred că e nevoie de consultări formale

Nicuşor Dan: E nevoie să terminăm cât de repede această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide. Eu sper, în cursul acestei veri, să închidem / Nu cred că e nevoie de consultări formale

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre un nou guvern cu puteri depline, că e nevoie să terminăm cât de repede această criză, numai că răspunsul nu e la el, ci e la partide. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că în cursul acestei veri se va închide şi a menţionat că nu e nevoie de consultări formale, ci e nevoie de discuţii, care există.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, la Kiev, cât fezabil este să avem un guvern cu puteri pline până la începutul lunii septembrie.

"Nu vreau să fac predicţii. Eu cred că românii aşteaptă. Am avut aseară, venind aici, discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor din Suceava şi îmi spuneau că interacţiunea lor cu oamenii este că oamenii aşteaptă. Vor odată pentru totdeauna să se termine incertitudinea asta, ca să poată să-şi facă planuri de viaţă pentru ei, familiile lor. Deci e nevoie să terminăm cât de repede această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide. Asta este ce pot să spun. Eu sper în cursul acestei veri să închidem", a spus şeful statului.

Despre noi consultări cu partidele, Nicuşor Dan a spus că ele există.

"Fiecare dintre noi, şi eu cu partidele şi partidele între ele discutăm. Nu cred că e nevoie de consultări formale, e nevoie de discuţii care există. Numai că, din păcate, retorica în care de luni de zile s-au aşezat partidele le îngustează foarte mult spaţiul de negociere, şi aici, din nou, ne întoarcem la rolul social al politicianului, care rol social este să aibă o disponibilitate la compromis, astfel încât să găsească fiecare pentru categoria de oameni care le-a dat mandatul acea cale care să fie optimă", a menţionat şeful statului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră