Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, arătând că România îşi doreşte un buget ambiţios chiar dacă va fi nevoie de resurse suplimentare. ”Am discutat şi despre extinderea Uniunii Europene. Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova şi Ucrainei. Moldovenii merită, alături de ucraineni, să fie parte a Uniunii şi asta ar îmbunătăţi semnificativ securitatea României, a regiunii şi a Mării Negre”, a adăugat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a arătat, marţi, într-o postare pe Facebook, că a avut o convorbire telefonicǎ cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, în pregătirea viitoarei reuniuni a Consiliului European.
”Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat de la creşterea competitivităţii economice şi preţurile la energie, la viitorul buget al Uniunii. România îşi doreşte un buget ambiţios chiar dacă va fi nevoie de resurse suplimentare la nivel de Uniune care să sprijine axa de competitivitate şi apărare. În acelaşi timp, politicile de coeziune rǎmân prioritare pentru noi”, a menţionat şeful statului.
El a adăugat că discuţiile au vizat şi extinderea Uniunii Europene.
”Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova şi Ucrainei. Moldovenii merită, alături de ucraineni, să fie parte a Uniunii şi asta ar îmbunătăţi semnificativ securitatea României, a regiunii şi a Mării Negre. Un alt subiect abordat a vizat multiplele provocări de securitate de la războiul nejustificat al Federaţiei Ruse în Ucraina la tensiunile din Golf. Am încredere că alături de ceilalţi şefi de stat vom reuşi să progresăm pe toate aceste teme importante”, a afirmat Nicuşor Dan.




























