Nicuşor Dan, despre producţia de drone împreună cu Ucraina: Luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care să avansăm din punct de vedere tehnic

Nicuşor Dan, despre producţia de drone împreună cu Ucraina: Luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care să avansăm din punct de vedere tehnic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre producţia de drone cu Ucraina, că luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care vor avansa din punct de vedere tehnic şi s-a declarat optimist că vor ajunge la rezultate, într-un interval de câteva luni.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre faptul că preşedintele Ucrainei, la Ankara, a anunţat că s-au încheiat acorduri pentru drone cu alte trei state, Danemarca, Olanda şi Estonia şi dacă există această intenţie şi în România.

"Ţările pe care le menţionaţi dumneavoastră, din fericire pentru ele, sunt într-o situaţie financiară mai bună decât România şi au început procesul ăsta în urmă cu doi ani, trei ani, în care au oferit o asistenţă financiară consistentă pentru Ucraina, în care au semnat în urmă cu mai mult timp nişte acorduri, în care producţia de drone, sisteme antidrone, se face în respectivele ţări, dar toate livrările se duc în Ucraina o perioadă de timp. De asta ele sunt mai avansate decât noi în procesul ăsta", a arătat preşedintele Nicuşor Dan.

El a amintit că România a semnat acordul cu Ucraina privind dronele.

"Chiar luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care să avansăm din punct de vedere tehnic şi s-a declarat optimist că o să ajungem la rezultate, într-un interval de câteva luni", a spus preşedintele.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră