Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat, referitor la candidatul PSD-PNL la Primăria Municipiului Bucureşti, medicul Cătălin Cîrstoiu, că va fi un primar PSD cu un program al social-democraţilor, în cazul în care acesta va fi ales edil general. „Îmi e greu să creadă că domnul doctor, dacă partidul vine şi propune ceva, de exemplu să dea un PUZ pentru un rechin imobiliar, o să spună «nu»”, a completat Dan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pentru moment nu vreau să vorbesc de domnia sa ca persoană, aştept să citesc, că nu i-am făcut fişa. Am vorbit de două sau trei ori la telefon pe o chestiune legată de Spitalul Municipal, o extindere, o autorizaţie, certificat de urbanism”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri la Digi 24.

Chestionat dacă medicul Cătălin Cîrstoiu i-a cerut ajutor de-a lungul timpului, Dan a precizat că «da».

„Da, da sigur, i-am acordat ajutor. Era vorba de o investiţie europeană la Spitalul Municipal şi era vorba de un certificat de urbanism după care să urmeze o investiţie şi pe care l-am emis. A fost o discuţie foarte la obiect, pe ce dorea spitalul prin directorul lui”, a mai explicat Nicuşor Dan.

Edilul general a amintit despre Sorin Oprescu, care şi el a candidat independent, însă ca primar a făcut politica PSD.

„Independent a fost şi domnul Oprescu şi a făcut politica PSD. Va fi un primar PSD, cu program PSD. A fost prezentat de această coaliţie, un rol important în această mişcare îl are doamna Gabriela Firea. Mi-e greu să cred că domnul doctor, dacă partidul vine şi propune ceva, de exemplu să dea un PUZ pentru un rechin imobiliar, o să spună «nu»”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă să primească voturile simpatizanţilor PNL, Dan a replicat că „îşi doreşte sprijinul tuturor votanţilor de dreapta”.

„Desigur, eu vreau, aştept, îmi doresc sprijinul tuturor votanţilor de dreapta, pentru că în 2020 am avut, după 12 ani de guvernare locală PSD în Bucureşti, o presiune a întregului public de dreapta pe toate partidele de dreapta din acel moment, de a veni cu un candidat unic, s-a nimerit să fiu eu acela şi tot ce au făcut în mandatul ăsta a fost pentru a sastisface exigenţele cu care acest public m-a creditat. Acum, am şi eu prieteni care au votat toată viaţa PNL şi care cu greu îşi pun întrebarea dacă pot să voteze sau nu o listă comună PSD-PNL la Consiliul General”, a concluzionat actualul primar al Capitalei.

Liderii coaliţiei Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă l-au prezentat, într-o conferinţă de presă care a avut loc, marţi la Parlament ,la care a participat şi preşedintele PSD Bucureşti Gabriela Firea şi preşedintele PNL Bucureşti Sebastian Burduja, coordonatorii campaniei pe Bucureşti.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că nu are vreaun contracandidat la Primăria Capitalei pe care să îl compare pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PNL şi PSD la şefia PMB. „Cu cine să îl compar? Cu Nicuşor Dan? Ce a făcut? De patru ani se plânge şi nu face nimic. De patru ani se ceartă cu primarii de sectoare. De patru ani nu a venit cu o propune, nu a atras un fond european. De patru ani face un circ”, a adăugat premierul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.