Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre concedierile din primării, că este o discuţie pe care coaliţia, cu sau fără el, o să o aibă săptămâna viitoare, pentru că aşa s-au angajat. Şeful statului a menţionat că şi-ar dori ca discuţiile din coaliţie să fie mai puţin în spaţiu public şi mai mult între parteneri.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, după participarea la un eveniment, despre concedierea a 10% din funcţionarii din primării, el arătând că este o discuţie pe care o va avea coaliţia.
”Este o discuţie pe care coaliţia, cu sau fără mine, o să o aibă săptămâna viitoare, pentru că aşa s-au angajat. O să avem discuţia asta cu toţii, cu mine sau fără mine, săptămâna viitoare, că ăsta a fost termenul pe care ni le-am asumat”, a completat el.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Despre anunţul PSD că nu va fi de acord cu pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare, dacă nu există un consens pe pachetul de relasarea economică cu care vor veni în aceste zile, Nicuşor Dan a spus că sunt discuţii în curs.
”Eu mi-aş dori ca ele să fie mai puţin în spaţiu public şi mai mult între parteneri. Eu ce constat, dincolo de discuţiile din spaţiu public, este că pachetul 1 a trecut, pachetul 2 a trecut, au fost multe pachete, multe măsuri în care partidele au avut poziţii diferite şi au reuşit să le armonizeze. Asta e direcţia în care trebuie să meargă administraţia statului în momentul ăsta şi eu sunt fericit că el merge. Mai departe, nu o să amplific eu discuţiile care parte sunt legitime”, a comentat el.
El a mai spus că nu se pune problema ca deficitul să fie de 11%.
”Nu se pune problema ca deficitul României să fie 11%. Noi am avut un deficit care a fost raportat Comisiei Europene, acela pe care îl ştim cu toţii, 9,3%. Asta e o practică, faptul de a amâna facturi, este o practică pe care toată lumea o face, primăriile, statele, toată lumea face”, a subliniat şeful statului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.