Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre anularea alegerilor de anul trecută, că nu cunosc în momentul de faţă o parte dintre actorii care au fost implicaţi în zona cibernetică. ”Ştim cum s-a întâmplat, avem inclusiv cantitativ nişte indicaţii, dar nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate”, a mai spus şeful statului, la Parlament, după prezentarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Cât cunoaştem noi despre fenomenul alegerilor din 2024? Cunoaştem modul de operare. Nu cunoaştem, în momentul de faţă, o parte dintre actorii care au fost implicaţi în zona electronică, cibernetică. Nu ştim cine a fost...Ştim cum s-a întâmplat, avem inclusiv cantitativ nişte indicaţii, dar pe multe din aceste filiere nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate”, a spus preşedintele.

El a menţionat că tot dă acest exemplu, şi anume că acum vreo patru luni a fost un raport al serviciilor secrete britanice care a dovedit, în sfârşit, că serviciile secrete ruseşti au fost în spatele unor operaţiuni din 2016-2018.

”E o muncă informativă specifică, durează”, a mai declarat preşedintele Nicuşor Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.