Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, la Parlament, că este neconstituţional să mărim eşalonat punctul de pensie şi că nu putem să avem creşteri diferenţiate pe pensii. Despre valoarea acestor creşteri, şeful Executivului a menţionat că vor face în aşa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine, de 15%, iar măsurile sociale care au fost asumate şi stabilite pentru acest an vor continua şi anul viitor”. Precizările sale vin după ce preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, s-a pronunţat pentru majorarea diferenţiată a pensiilor, în cadrul unui buget al pensiilor mai mare cu 15% comparativ cu cel actual. Liderul social-democrat a declarat că miniştrii Muncii şi Finanţelor Publice vor formula o propunere conform căreia toate pensiile să fie majorate cu un anumit procent, pentru pensiile de serviciu urmând ca acest procent să se aplice doar pentru acea parte a pensiei pentru care a existat contribuţie, nu şi pentru partea considerată ”specială”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Anvelopa trebuie să fie de 15%, pentru că aşa mi se pare normal ca cetăţenilor să li se poată acoperi impactul pe care inflaţia l-a produs. Am stabilit foarte clar că măsurile sociale care au fost asumate şi stabilite penbtru acest an vor continua şi anul viitor”, a spus premierul Nicolae Ciucă, precizând că acel ajutor de 50 de euro la fiecare două luni va continua şi anul viitor.
 
Întrebat cu cât ar urma să crească pensiile, Ciucă a spus: ”Legat de ceea ce urmează să stabilim pentru valoarea cu care se măresc pensiile, vom face în aşa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine, de 15%. Este neconstituţional să mărim eşalonat punctul de pensie. Nu putem să avem creşteri diferenţiate pe pensii”. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.