Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în deschiderea şedinţei Executivului, că avem o veste bună prin decizia pe care a luat-o ieri Comisia, în sensul în care se vor disponibiliza 10% din fondurile de coeziune. Potrivit premierului, la nivelul întregii Uniuni Europene discutăm de aproximativ 40 de miliarde de euro, bani care vor fi alocaţi pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri şi pentru susţinerea cetăţenilor vulnerabili.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne-am întâlnit luni după-amiază cu reprezentanţii din sectorul energetic, am dorit să avem o discuţie prin care să ne asigurăm că cetăţenii şi economia beneficiază în continuare de energie şi gaze, în condiţii acceptabile. Astfel, ne-am întâlnit cu furnizorii şi distribuitorii, pentru a discuta toate aspectele legate de măsurile guvernamentale pe care le-am luat în ultimul an şi să stabilim cu cei implicaţi în sectorul şi în procesul de implementare atât instituţii publice cât şi societăţile din domeniu, modul în care putem să adaptăm pachetul de măsuri astfel încât să fie sustenabil şi să ofere predictibilitate”, a spus premierul Ciucă.

Şeful Executivului a precizat că ”este nevoie de astfel de discuţii astfel încât să putem să aliniem măsurile noastre la cele care au fost deja discutate şi parte dintre ele aprobate la nivelul Comisiei Europene”.

”În acest sens, avem o veste bună prin decizia pe care a luat-o ieri Comisia, în sensul în care se vor disponibiliza 10% din fondurile de coeziune, la nivelul întregii Uniuni discutăm de aproximativ 40 de miliarde de euro, bani care vor fi alocaţi pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri şi pentru susţinerea cetăţenilor vulnerabili.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.