Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Palatul Victoria, în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii”, că este răspunderea Guvernului să vină cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare pentru ca cuplurile tinere, persoanele singure să poată să aibă acces la aceste facilităţi pentru creşterea natalităţii. Premierul a mai spus că deja a început procesul de construcţie a 124 de creşe, pe întreg teritoriul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Ordinul comun pentru punerea în aplicare a planului social pentru interes naţional pentru susţinerea cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii este un proiect la care s-a lucrat îndelung.

”În pachetul Sprijin pentru România am avut acest obiectiv şi iată că prin hotărârea iniţiată la nivelul Guvernului reuşim să trecem acel demers birocratic prin care reuşim asigurarea implementării acestei măsuri. Ştim cu toţii şi se discută mult în spaţiul public, despre această problemă deosebit de gravă a vremurilor actuale, legată de scăderea natalităţii. Este o problemă asumată la nivel guvernamental şi am asumat-o în sensul în care considerăm că este răspunderea noastră să venim cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare pentru ca cuplurile tinere, persoanele singure să poată să aibă acces către aceste facilităţi prin care să asigurăm creşterea natalităţii”, a spus şeful Executivului.

Ciucă a precizat că ”este foarte clar că prin acest proiect cei care îşi doresc vor putea să beneficieze de sprijinul pentru intrarea în programele de asigurare a natalităţii in vitro”. ”Este o măsură pe care doamna ministru a susţinut-o şi noi am susţinut-o şi de aici încolo este o chestiune de timp şi coordonare pentru ca ea să se aplice efectiv şi de care să beneficieze toţi cei care aşteaptă de mult să fie reglementată această măsură”, a mai spus premierul. Nicolae Ciucă a menţionat că nu cum mult timp în urmă s-a luat decizia şi deja a început procesul de construcţie a creşelor.

”Sunt 124 de creşe care fac parte din programul de construcţie, pe întreg teritoriul ţării. Discutăm de asigurarea condiţiilor pentru educaţie timpurile pentru cuplurile tinere şi în felul acesta este un program prin care asigurăm construcţia a 150 de centre de zi, program în valoare de 150 de milioane de euro şi sunt celelalte măsuri pe care le-am asumat. Avem ceea ce ne trebuie, avem resursa financiară, am avut şi beneficiem de efectele măsurilor economice luate la nivelul Guvernului pentru ca bugetul de stat să poată să dispună de resursele financiare pentru a putea susţine astfel de proiecte”, a mai spus premierul Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.