Fostul premier Nicolae Ciucă admite că nu a fost pregătit să preia funcţia de şef al Executivului, însă spune că perioada în care a condus Guvernul a fost ”una dintre cele mai provocatoare şi cele mai bune perioade” din viaţa sa. El susţine că Ministerul Apărării Naţionale, pe care l-a condus înainte de a fi prim-ministru, are numeroase structuri similare cu cele ale Guvernului, diferenţa fiind aceea că, în viaţa civilă, lucrurile nu se conduc după proceduri, ca în Armată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”A fost una dintre cele mai provocatoare şi cele mai bune perioade din viaţa mea, în sensul în care, deşi nu am fost pregătit pentru funcţia de prim-ministru, trebuie să recunosc chestiunea asta, veneam din Ministerul Apărării Naţionale, un minister care la rândul lui gestionează aproape aceleaşi instituţii, aceleaşi structuri - se ocupă de resursă umană, de sănătate, de educaţie, de hrănire, de logistică, deci chestiuni care sunt într-o dimensiune destul de mică faţă de cea a ţării - dar este un sistem care are anumite reguli, anumite principii, se conduce după o serie întreagă de proceduri, ceea ce nu este specific în viaţa de zi cu zi a unei ţări”, a afirmat Nicolae Ciucă, la Antena 3, miercuri seară.
 
Ciucă a respins ideea conform căreia ar fi primit sau nu acceptul preşedintelui Klaus Iohannis pentru a realiza rotativa guvernamentală. 
 
”Aici nu este vorba de a ne lăsa sau nu cineva, ci este vorba de a respecta un angajament pe care l-am luat cu mine însumi şi în faţa ţării”, a spus Ciucă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.