Tyler Robinson, suspectul în vârstă de 22 de ani în cazul uciderii activistului conservator Charlie Kirk, a comparut marţi în faţa instanţei, prin videoconferinţă, pentru prima dată de la arestarea sa, fiind acuzat de omor calificat, port ilegal de armă şi obstrucţionarea justiţiei, relatează Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Robinson, care a fost văzut pe un ecran exprimându-se din închisoarea din comitatul Utah unde este deţinut, a vorbit doar pentru a-şi confirma numele. În rest, a păstrat tăcerea şi a părut calm în timpul scurtei audieri.

Judecătorul Tony Graf a citit acuzaţiile împotriva lui şi a spus că o nouă audiere va avea loc la sfârşitul lunii.

Robinson nu părea să aibă niciun reprezentant legal şi a fost văzut purtând o vestă verde cu bretele, concepută, potrivit The New York Times, pentru a-l împiedica să se autovătămeze.

El a dat din cap uşor uneori, dar în cea mai mare parte a timpului a privit fix în faţă în timp ce judecătorul citea acuzaţiile împotriva lui şi i-a spus că va numi un avocat care să-l reprezinte

Audierea în instanţă a avut loc după ce procurorii au ţinut o conferinţă de presă mai devreme pentru a anunţa că vor solicita pedeapsa cu moartea. Ei au susţinut că ADN-ul lui Robinson a fost găsit pe trăgaciul presupusei arme a crimei. De asemenea, sub tastatura sa a fost găsit, potrivit procurorilor, un bilet pe care scria: „Am avut ocazia să-l elimin pe Charlie Kirk şi o voi face”, potrivit unui document al procurorilor.

Se presupune, de asemenea, că suspectul i-a cerut colegului său de cameră să şteargă „mesajele incriminatoare” despre crimă şi să păstreze tăcerea dacă va fi interogat de poliţie. Când colegul său de cameră i-a trimis un mesaj pentru a-l întreba dacă el era „cel care a făcut-o”, Robinson a răspuns: „Da, eu sunt, îmi pare rău”, susţin procurorii.

Robinson ar fi scris într-un alt mesaj: „M-am săturat de ura lui. Unele hate-uri nu pot fi negociate”.

De asemenea, el ar fi scris că plănuia împuşcarea activistului.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost ucis miercurea trecută la unul dintre mitingurile sale organizat la Universitatea Utah Valley. Activistul politic, un aliat apropiat al preşedintelui american Donald Trump, a murit după ce a fost împuşcat în gât.

CE A DEZVĂLUIT PROCURORUL

Procurorul din Utah, Jeff Gray, a declarat că „factorii agravanţi” în cazul uciderii lui Kirk includ faptul că „după toate aparenţele, inculpatul l-a vizat pe Charlie Kirk pe baza poziţionării sale politice şi a făcut acest lucru ştiind că erau copii prezenţi şi că aceştia vor fi martori la omucidere”.

Acuzaţiile de obstrucţionare a justiţiei se referă la faptul că Robinson a aruncat arma crimei, împreună cu hainele pe care le purta în acel moment.

Anchetatorii au vorbit cu rudele lui Robinson şi au efectuat o percheziţie la casa familiei sale, situată la 385 km sud-vest de locul unde a avut loc asasinatul.

Procurorul a spus că Robinson l-a acuzat pe Kirk de „răspândirea urii” în timpul unei discuţii cu tatăl său. De asemenea, el ar fi descris universitatea ca fiind un „loc stupid” ca influencerul să organizeze un eveniment.

După crimă, procurorul spune că suspectul a mărturisit părinţilor săi, când aceştia l-au confruntat, spunându-le că l-a împuşcat pe Kirk pentru că „era prea mult rău în el”.

Mama lui Robinson a declarat poliţiei că fiul ei devenise mai interesat de politică în ultimul timp şi „începuse să încline mai mult spre stânga” în ultimul an. Potrivit părinţilor săi, tânărul de 22 de ani devenit mai „orientat spre drepturile homosexualilor şi transsexualilor”.

Mama lui a mai spus că el începuse o relaţie cu colegul său de cameră, care era „în proces de tranziţie de gen”, ceea ce a dus la „discuţii” cu tatăl său, care avea opinii politice foarte diferite. Robinson ar fi scris într-un alt mesaj adresat colegului său de cameră că „de când Trump a ajuns la putere, (tatăl său) a devenit un susţinător înfocat al mişcării MAGA”.

Procurorul a refuzat să răspundă dacă Robinson l-ar fi vizat pe Kirk pentru opiniile sale anti-transgender. Kirk a fost împuşcat în timp ce răspundea la o întrebare care se referea la împuşcăturile în masă, violenţa cu arme de foc şi persoanele transgender.

Faptul că ar fi avut o relaţie amoroasă cu colegul său de cameră, iar acesta ar fi fost transsexual nu a fost confirmat oficial. În schimb, procurorul Gray a confirmat că acesta a cooperat cu anchetatorii.

CE I-A SCRIS PARTENERULUI SĂU

The Associated Press scrie că partenerul lui Robinson părea şocat în schimbul de mesaje pe care l-au avut după împuşcături, potrivit documentelor judiciare, întrebându-l pe Robinson „de ce a făcut-o şi de cât timp plănuia asta”.

De asemenea, Robinson era îngrijorat că va pierde puşca bunicului său şi a menţionat de mai multe ori în mesaje că ar fi vrut să o ia.

Într-un schimb de mesaje cu partenerul său, făcut public de autorităţi, Robinson a scris: „Plănuisem să-mi iau puşca din locul unde o ascunsesem la scurt timp după aceea, dar cea mai mare parte a acelei părţi a oraşului a fost blocată. Este linişte, aproape suficient pentru a ieşi, dar mai este un vehicul care zăboveşte”. Apoi a scris: „Voi încerca să o recuperez din nou, sper că au plecat. Nu am văzut nimic care să indice că au găsit-o”. După aceea, a trimis mesajul: „Pot să mă apropii de ea, dar este o maşină de poliţie parcată chiar lângă ea. Cred că au verificat deja locul acela, dar nu vreau să risc”.

Nu este clar la cât timp după împuşcături Robinson a trimis aceste mesaje. „Sincer să fiu, speram să păstrez acest secret până la moartea mea. Îmi pare rău că te-am implicat”, i-a scris într-un alt mesaj partenerului său, după care i-a cerut să şteargă mesajele.

Gray a refuzat să spună dacă partenerul lui Robinson ar putea fi acuzat sau dacă altcineva ar putea fi acuzat.

Mama lui Robinson şi-a recunoscut fiul când autorităţile au publicat o fotografie a suspectului, iar părinţii lui l-au confruntat, moment în care Robinson a spus că vrea să se sinucidă, a spus Gray. Familia l-a convins să se întâlnească cu un prieten de familie, un şerif adjunct pensionat, care l-a convins pe Robinson să se predea, a mai spus procurorul.

Robinson a fost arestat joi seara în apropiere de St. George, comunitatea din sudul statului Utah unde a crescut, la aproximativ 390 de kilometri de locul unde a avut loc împuşcătura.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.