Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că România este mai afectată de inflaţie decât alte state din Europa şi a arătat că salariile din ţara noastră trebuie reglementate printr-o nouă lege a salarizării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”România este mult mai afectată de inflaţie decât alte state din Europa ca urmare a creşterii preţurilor şi proximitatea faţă de războiul din Ucraina a generat această situaţie şi am văzut o creştere a tot ce înseamnă costurile de zi cu zi ale românilor. Am văzut şi o creştere a tot ce înseamnă dobânzile pe care românii au să le plătească, dacă au rate la bănci. Deci este o situaţie dificilă”, a declarat Victor Negrescu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Negrescu a subliniat că salariile din România trebuie reglementate şi că sunt necesare soluţii pentru a aduce mai mulţi bani la buget.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Trebuie să intrăm în această negociere foarte clară care reglementează salariile din România, din sistemul public. Trebuie în acelaşi timp să găsim soluţii pentru a aduce mai mulţi bani la buget. PSD a susţinut nevoia unei schimbări a modului în care gândim filosofia financiară din România, am propus acea taxă de solidaritate, acele venituri pe care le-am fi obţinut suplimentar s-ar fi dus către educaţie şi sănătate. Cei de dreapta din România au spus că nu e nevoie de aşa ceva şi acum vedem că, de fapt, este nevoie de un plus bugetar pentru a finanţa toate aceste salarii şi aceste nevoi pe care le avem imediate”, a spus europarlamentarul.

Comisia Europeană va trebui să îşi dea acordul pe viitoare creşteri salariale în România, a adăugat Victor Negrescu.

”De asemenea, trebuie să spun foarte clar că aceste creşteri salariale nu pot fi făcute fără acordul Comisiei Europene. CE a venit recent cu un raport care vorbeşte de deficitul din România, aşteaptă noua lege a salarizării agreată într-un calendar ferm cu CE şi acest calendar presupune ca noua lege a salarizării să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024”, a arătat Victor Negrescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.