Liderul USR Bucureşti Claudiu Năsui a precizat, cu privire la zvonul lansat de candidatul PSD la Primăria Sectorului 1, că sunt peste 1.000 de voturi diferenţă pe care le are Clotilde Armand în faţa lui Daniel Tudorache. „Din numărătoarea unui alt partid care ne-a comunicat-o are peste 1.400 de voturi”, a adăugat Năsui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Legat de zvonul lansat de candidatul PSD la primăria sectorului 1 că ar fi câştigat, din numărătoarea noastră paralelă doamna Clotilde Armand are peste 1.000 de voturi diferenţă faţă de domnul Tudorache. Din numărătoarea unui alt partid care ne-a comunicat-o are peste 1.400 de voturi. Ca să vă dau şi cifre, din numărătoarea noastră, domnul Tudorache a obţinut 35.419 de voturi, iar doamna Clotilde Armand 36.454 de voturi. Staţi fără griji, păzim votul de la alegerile locale”, a scris Claudiu Năsui luni pe Facebook. 
 
Reacţia vine în contextul în care primarul Sectorului 1 Dan Tudorache susţine, că după terminarea numărătorii paralele, are în plus 200 de voturi faţă de candidata USR PLUS Clotilde Armand. Rezultatele parţiale provizorii centralizate până în prezent de BEC indică faptul că Tudorache are 31.622 de voturi, iar Clotilde Armand 33.249, însă mai sunt de numărat încă 8.778 de voturi.

„Breaking news! După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi faţă de Clotilde Armand! Aşteptăm rezultatele oficiale de la BEC!”, a scris pe Facebook actualul edil al Sectorului 1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.